Birtkenau

(În imagine liderul CPI, Gianluca Iannone, alături de orfani din Kenya, într-o misiune a ONG-ului Sol.Id din aprilie 2011)

Ieri după-amiază, un italian pe nume Gianluca Casseri a ieșit în piață la Florența și a omorât doi senegalezi, rănind alți doi.

Ăsta ar fi un titlu normal pe care nu o să-l găsiți nicăieri, pentru că toată presa a ales titluri bombastice, de tipul: Un membru Casapound Italia, organizație radicală de extremă dreapta, a ucis doi membri nevinovați ai comunității senegaleze și, încolțit de poliție, s-a sinucis.

Iată cum nebunia unei singure persoane poate discredita o întreagă organizație. Întâi o să las cuvântul responsabilului CasaPound Firenze, Saverio di Giulio:

Vreau să fiu foarte clar: CasaPound Italia nu are nicio responsabilitate pentru faptele de ieri. Nici politică, nici ideologică, nici morală. Nu e nimic, nici în activitățile, nici în ideologia CasaPound, care poate inspira xenofobie și ură pentru cei diferiți. Nu e nicio legătură directă între practicile noastre și delirul lui Casseri, nici măcar una indirectă sau implicită.

Istoria organizației noastre vorbește de la sine: prezent de câțiva ani în cartierul multietnic al Capitalei (n.r. Esquilino), sediul nostru central nu a creat nicio problemă numeroaselor comunități de imigranți prezente în vecinătate. Apropo de asta, mi se pare demnă de a fi menționată întâlnirea – desigur anunțată cu mult timp înainte – pe care o vom avea luni 19, în același sediu de la Roma, cu comunitatea chineză. În rest, nu există niciun caz (și subliniez, nici unul) în care unui militant al CPI să i se fi adus acuze privind discriminarea rasială. Cât despre implicarea noastră în acțiuni de solidaritate și voluntariat, în lupte împotriva exploatării și sărăciei, acestea sunt binecunoscute. La fel de cunoscută este implicarea noastră în Kosovo și Kenya, unde am ajutat concret populațiile locale. Poziția noastră privind imigrația este clară: este vorba despre un mecanism care crează un război între săraci în care profită, pe spinarea atât a gazdelor, cât și a oaspeților, doar oligarhiile financiare. Exact ceea ce se întâmplă acum.

Toate acestea nu pot fi anulate de acțiunile unui nebun. Care, totuși, era unul dintre miile de simpatizanți ai CPI. Simpatia sa nu îi oferea niciun fel de implicare în viața cotidiană a mișcării. Oricine poate fi simpatizant al CPI, venind la frecventele noastre acțiuni publice, fără să-i cerem, evident, un examen psihiatric drept condiție de participare. Gianluca Casseri nu era un militant al CPI: era un solitar pe care nimeni nu-l cunoștea bine și care frecventa toate activitățile publice generic de dreapta care aveau loc în zona sa. 

Opinia mea, totuși, este că reflecția asupra faptelor sale devine instrumentalizată dacă la ea se adaugă comentarii care incriminează un întreg ambient politico-cultural. A adăuga ură peste ură nu face bine nimănui, nu e necesar, nu e corect.

.

Părerea mea e că nu poți acuza o întreagă organizație de faptele debile ale unui simpatizant, mai ales când acei oameni nu promovează rasismul și xenofobia. E total greșit să exploatezi astfel o așa întâmplare și să distrugi imaginea unei mișcări pe această bază.

Astăzi, la Radio 3, un domn destul de limitat în informații spunea că CPI sunt rasiști și discriminează mari categorii de imigranți: negri, asiatici, țigani, români. Punctul meu de vedere, ca româncă, e ăsta: nicio persoană din CasaPound, niciodată, nu m-a discriminat într-un fel pentru că sunt româncă. Toți m-au tratat absolut normal. Mai mult, la conferințele lor, la baruri, în restaurant, la concerte și oriunde i-am mai întâlnit, nici măcar în cadre informale, nu am auzit nici un cuvânt rasist, nici măcar faimoasa frază despre imigranții care vin să le fure localnicilor locurile de muncă, pe care am auzit-o de la aproape fiecare italian pe care îl cunosc. Nu cred că se fereau de mine, ci că pur și simplu astfel de idei înguste nu-i interesează.

Ura și interpretările precum cea pe care o face presa astăzi nu au cum să aducă decât un climat de violență fals indus, care să abată atenția de la adevăratele probleme. A merge în piață și a ucide câțiva negri nu e un atentat politic, ci un act stupid al unei minți bolnave.

Vă las cu un fragment din întrebările frecvente de pe site-ul CPI:

CPI e o mişcare xenofobă?

Nu. Fobiile, prin natura lor, sunt produsul minţilor moi şi ale inimilor slabe. CPI vrea să analizeze şi să ofere soluţii, nu să rumege obsesii. Analize radicale şi nonconformiste, fără a invoca soluţia cea mai simplă sau a găsi ţapi ispăşitori. Nu ne interesează certurile debililor şi temerile burghezilor. Asta nu înseamnă că vom condamna mai puţin fenomenul imigraţiei în masă, al societăţii multietnice, al oligarhiei care beneficiază de asta, al lobbyului social, politic şi cultural care o favorizează. Imigraţia în masă e o medalie cu două feţe, care dezrădăcinează şi umileşte atât oaspetele, cât şi gazda. Dar a recunoaşte acestea şi a acţiona în consecinţă, printr-o politică naţională şi de spirit identitar, nu înseamnă a fi xenofobi. Înseamnă a recunoaşte un fapt elementar al politicii: Statul nu trebuie să îşi uite propriii fii.

Nu am vorbit despre asta de când s-a întâmplat, pentru că m-am gândit că nu e atât de mult lupta mea. Între timp mi-am dat seama că am greșit: o nedreptate făcută unui camarad nu are cum să nu fie o nedreptate făcută mie. Nouă.

Zippo, adică Alberto Palladino, e în închisoare. Să vă povestesc pentru ce.

Acum vreo două luni, câțiva militanți PD (aici PD-ul e de stânga) lipeau afișe pe străzile Romei, la ceas de seară. Niște cetățeni mascați, cu căști pe cap și înarmați cu bâte de metal i-au atacat pe strada Prati Fiscali, sau cel puțin așa declară ei. Au chemat poliția să raporteze agresiunea, iar carabinierii au cercetat locul faptei și n-au găsit nicio armă, nimic incriminatoriu. Până aici pare o poveste normală.

Apoi intervine absurdul. A doua zi, Paolo Marchionne, reprezentantul PD, împotrivă cu ceilalți agresați, merge la poliție cu niște bâte în brațe și spune: uitați, acestea sunt armele cu care ne-au agresat, am cercetat noi mai bine și le-am găsit. Voi n-ați fost capabili aseară, dar uitați, noi, ca niște buni cetățeni, vi le-am adus. De asemenea, vrem să vă spunem că știm cine ne-a bătut. Era unul, Alberto Palladino, care în timp ce ne dădea cu bâta și-a descoperit fața și a zis: Noi ne cunoaștem, nu? Noi l-am ținut minte și acum vrem să-l denunțăm.

Poliția, ca orice poliție serioasă care știe să respecte drepturile omului, zice: Da domle, crecă băieții ăștia au dreptate, dacă zic ei așa, ar trebui să-l arestăm pe Palladino ăsta. Ce dacă e absurd? Sigur spun adevărul, ce importanță are că sunt adversari politici? Nu-i bai, probabil Alberto ăsta e un criminal deosebit de periculos și trebuie pus imediat la răcoare, până nu mai bate și pe alții în modul ăsta greșit, declarându-și identitatea și lăsându-și bâtele la locul faptei, dar ascunse bine, să poată fi găsite numai de victime.

Povestesc eu așa, puțin umoristic, dar e o poveste tare tristă. Ascultând de aceste declarații, poliția îl arestează pe Zippo pe aeroport, când se întorcea din Birmania, unde fusese la poporul Karen, să-i ajute la spital și la amenajarea unor câmpuri pentru cultivat orez. Priviți câtă infamie:

Presupunând, prin absurd, că ar fi adevărat ce declară junii PDiști, așa se face? Arestezi lumea pe baza unor declarații, cu probe stupide, aduse de reclamanți?

Nu îmi pare altceva decât o acțiune de intimidare, dar mă întristează.

Pe de altă parte, acum ceva vreme, niște necunoscuți au pus o bombă în fața casei părinților lui Zippo – necunoscuți care încă nu au fost depistați. Nu a mers nimeni la poliție să declare că ar fi cineva anume, că așa crede el.

Sunt sigură că toți puteți empatiza cu povestea lui. La noi se amendează oameni pentru că afișează bannere, pentru că ies în piață să protesteze sau pentru că își pun în curte steagul propriului partid. Putea fi povestea oricărui militant din orice organizație, de oriunde.

Întâmplările de genul ăsta nu mă fac decât să vreau să merg mai departe pe calea asta. Până când ori ne vor închide pe toți pentru vini adevărate sau închipuite, ori ne vor da dreptate.

În încheiere, vă îndemn la un mic gest de solidaritate. Trimiteți-i o scrisoare sau o carte poștală unui băiat nedreptățit de statul ăsta minunat, care are ocale pe mărimi în funcție de orietarea politică.

 Statul începe să ne protejeze de noi înșine. Văd că în ultimul timp au din ce în ce mai mult impresia că știu ce e mai bine pentru oameni și, dacă oamenii ăia nu se conformează la bine, îl impun. Bine ai venit, 1984. Ești mai rău decât te-a descris Orwell.

Lumea ajunge la închisoare pentru cele mai stupide motive, jandarmii aplică legi aberante care încalcă drepturile, oamenii tac fiindcă le e frică să nu li se termine viitorul într-o celulă.

Niște băieți din Cehia sunt judecați pentru că au postat pe facebook clipuri despre care cineva a hotărât că sunt neo-naziste. Sistemul ăsta, prin care se descoperă că tu pui filmulețe extremiste sau că ești extremist, se bazează pe pâră. Adică există niște oameni care, fără să aibă vreo treabă și fără să fie plătiți, bântuie facebookul și apasă pe un buton de denunț când li se pare lor că ceva contravine normelor democrației. E minunat ce s-a reușit, niște unii și-au luat rolul de Big Brother în serios și fac lucrurile astea fără a primi nicio recompensă, de dragul curățeniei rețelei lor sociale pline cu poze cu pisici și bancuri proaste.

O femeie din Anglia a fost arestată fiindcă a izbucnit împotriva imigranților din metroul cu care călătorea – adică pentru că s-a exprimat liber. O înțeleg – acum două zile am fost singura persoană albă din autobuz pe toată durata călătoriei, adică vreo jumătate de oră, de la mine din cartier până în centrul Romei. La un moment dat a urcat un domn italian, s-a așezat lângă mine (pentru oarecare motiv, negrii și indienii nu voiau să se așeze pe scaunul ăla) și mi-a propus să coborâm la prima stație și să mergem cu metroul, fiindcă autobuzul ăsta colorat îl înspăimântă.

Un băiat din Casapound a fost arestat pentru un presupus atac al unor tineri din Partidul Democrat. Arestarea s-a bazat pe mărturiile ălora, care cică l-ar fi recunoscut, și pe niște bâte din metal pe care le-au adus a doua zi tot aceia la secție. Mi se pare cel puțin dubios – adică unii te-au atacat cu bâtele, tu ai reușit să le iei (deși ești victimă) și nu le-ai predat poliției atunci pe moment, ci a doua zi? Iar amprentele lui nu erau deloc pe bâte pentru că purta mănuși, așa au zis bieții agresați. Totul foarte rezonabil. Bravo, cetățene. Mulțumim pentru spiritul civic.

La ziua națională, dacă apărea vreun banner cu Roșia Montană, televiziunile își sistau transmisiunea în direct sau schimbau cadrul. Oamenii care militau împotriva exploatării Gold Corporation au fost legitimați, li s-au luat manifestele fără proces verbal și așa mai departe. De ce? Doar pentru că nu au vrut să tacă.

O campanie de represiune ca niciodată – poate pentru că naționalismul devine într-adevăr un pericol pentru ordinea pe care vor să ne-o impună. Furia e în creștere cam peste tot, iar acțiunile astea nu cred că fac decât să o crească.

Ce facem, ne oprim și ne conformăm? Eu zic că astfel de încercări de intimidare îi vor speria doar pe cei care sunt oricum deja indeciși. Pe căldicei, pe cei care zic că nu fac militantism pentru că nu-i lasă nevasta, părinții, că n-au bani de deplasări sau că o să afle ăia de la serviciu și o să-i dea afară. În schimb, vor atrage nemulțumiții care încă nu găsiseră o portavoce care să le strige problemele.

Și totuși, situația e înfricoșătoare într-un fel, cu toată corectitudinea asta politică și cu toți cei care vor să te facă moale și fără reacție. Statul îți spune ce e bine și tu te revolți împotriva binelui? Păi ce-i asta? Nu numai că îți sar autoritățile în cap, dar primii care dau cu piatra sunt cetățenii scandalizați care au impresia că revolta ta e un atentat la binele general. Cum, ți s-a urât cu confortul? De ce vrei să schimbi ceva care ne dă nouă reduceri la magazine pentru produse de care nu avem nevoie, programe tv care ne îndobitocesc și leguma pizza? Nu ți-e bine?

Nu îmi e. Vreau să fiu liberă să spun orice. Dar am impresia din ce în ce mai mult că noi încercăm să oprim cu mâinile goale niște tancuri.