Birtkenau

CasaPound Italia (CPI) e mişcarea mea preferată dintre cele contemporane europene. Dacă aş fi italiancă, aş bate imediat la poarta lor şi m-aş înscrie. Aşa, fiindcă-s româncă, aştept să apară şi la noi o organizaţie potrivită pentru mine şi atât de diversă. Fiindcă mi-s dragi, traduc azi Întrebările frecvente de pe siteul lor.

Ce e CasaPound Italia?

CPI e o asociaţie de promovare socială, legal constituită şi recunoscută. E o mişcare politică ce militează pentru o nouă politică. Militanţii săi sunt în mare parte tineri care îşi realizează activităţile la lumina zilei. E scutul şi spada unui popor trădat, umilit, vândut, şi care continuă să se trădeze pe sine însuşi. E artă, cultură, angajament social – într-un cuvânt, viaţă – într-o lume agonizantă şi plastifiată.

Ce legătură este între Blocco Studentesco şi CPI?

Blocco Studentesco e mişcarea studenţească a CPI, organizată în şcoli. BS şi CPI sunt acelaşi lucru.

Cu ce se ocupă CPI?

Cu politica. Sau mai bine zis cu binele polis-ului. Asta înseamnă să dea speranţă, demnitate şi forţă unui popor extenuat. CPI acţionează în societate cu o voinţă unică, dar care se exprimă printr-o multitudine de voci: marşuri, conferinţe, grupuri de studiu, experimente artistice, concerte, baruri, comunităţi de tineri, săli de sport, provocări mediatice. Chiar şi alegeri.

CPI e un partid?

Nu. CPI e transversală, liberă şi creativă. CPI are militanţi şi programe, are încărcătură ideologică şi nu dă speranţe de carieră. Totuşi, nu poate fi un partid. Asta nu înseamnă că nu face politică. A crede că doar un partid poate face politică înseamnă a avea o viziune idealizată, de secol 18, superficială, despre dinamica politicii contemporane.

Ce raporturi are CPI faţă de diversele partide considerate de dreaptă radicală?

CPI e externă şi autonomă faţă de orice realitate partidică. În cadrul acestei autonomii, poate dialoga şi colabora, de la egal la egal, cu orice partid care doreşte să aibă o confruntare onestă, fie el din dreapta radicală sau nu.

CPI e o mişcare extraparlamentară?

Nu. CPI are membri, susţinători şi simpatizanţi care activează în politica instituţională, în oficialitatea culturală, în asociaţiile care determină viaţa socială a naţiunii. Nu e un grup de paria răzvrătiţi, de nebuni terorişti, de capete înfierbântate în căutare de bravadă. Veleităţile extremiste nu ne interesează, nu ne atrag, nu ne plac. Vrem să fim protagonişti ai timpului nostru, nu figuranţi într-o piesă deja scrisă, unde ni s-a dat rolul de răi, subversivi, nebuni şi fanatici. Nu le vom face această plăcere inamicilor noştri. Nu ne ascundem în subsoluri, să complotăm în întuneric. Acuzat de a fi complotat din umbră contra unui regim al cărui inamic declarat era, Comandantul D’Annunzio a răspuns : “Ardisco, non ordisco” (îndrăznesc, nu uneltesc). Acesta e spiritul nostru.

CPI e o mişcare xenofobă?

Nu. Fobiile, prin natura lor, sunt produsul minţilor moi şi ale inimilor slabe. CPI vrea să analizeze şi să ofere soluţii, nu să rumege obsesii. Analize radicale şi nonconformiste, fără a invoca soluţia cea mai simplă sau a găsi ţapi ispăşitori. Nu ne interesează certurile debililor şi temerile burghezilor. Asta nu înseamnă că vom condamna mai puţin fenomenul imigraţiei în masă, al societăţii multietnice, al oligarhiei care beneficiază de asta, al lobbyului social, politic şi cultural care o favorizează. Imigraţia în masă e o medalie cu două feţe, care dezrădăcinează şi umileşte atât oaspetele, cât şi gazda. Dar a recunoaşte acestea şi a acţiona în consecinţă, printr-o politică naţională şi de spirit identitar, nu înseamnă a fi xenofobi. Înseamnă a recunoaşte un fapt elementar al politicii: Statul nu trebuie să îşi uite propriii fii.

CPI e o mişcare antisemită?

Nu. CPI respinge paranoia. Dar, în acelaşi timp, nu admite nici şantajele. CPI îşi păstrează dreptul de a critica orice guvern sau organizaţie în legătură cu faptele sale concrete, fără prejudecăţi.

CPI e o mişcare homofobă?

Faptul că două fiinţe de acelaşi sex se iubesc şi doresc să îşi trăiască liber sexualitatea nu ne incomodează în niciun fel. Sigur, nu toţi trăiesc în astfel de condiţii, cu echilibru şi bun-gust, dar asta e valabil şi pentru destule cupluri heterosexuale şi, cum bunul gust e o parte a stilului, nu poate fi impus prin lege. De asemenea, nu vedem o problemă în a exista o recunoaştere civilă şi administrativă a acestui tip de uniune. Nu suntem, totuşi, deloc de acord cu adopţiile gay.

În ideologia CPI e prezentă ura pentru diferit?

Noi luptăm pentru o lume pluralistă, în care diferenţele, sub orice formă, sunt tutelate şi reglementate. Vrem o lume cu popoare diferite, limbi diferite, culturi diferite, ţări diferite, mâncăruri diferite. Vrem un contrast între forme de existenţă diferite, care să nu mai degenereze în confuzie şi anihilare reciprocă. Cine ne acuză că urâm ce este diferit doar reciclează un concept jurnalistic care nu exprimă decât ignoranţă. Inamicul nostru e o gândire care de douămii de ani impune egalitate şi nivelare, e lumea cu o singură dimensiune, uniunea globală, cosmopolitismul progresist. De fapt, această ideologie are “ură pentru ceea ce este diferit”.

CPI e o mişcare catolică?

CPI e o mişcare laică şi ne-confesională. Respectă orice credinţă şi orice mod de accedere la sacru ca parcurs individual. Din punct de vedere politic, considerăm că un catolic (ca şi un păgân, budist, musulman sau chiar ateu) poate adera la Casapound dacă împărtăşeşte programul, stilul, ideile şi limbajul nostru. Un catolic nu poate adera la CPI dacă crede că poate continua, sub steagul nostru, o politică misionară.

CPI e o mişcare violentă?

CPI face politică, nu vandalism. Nu e interesată să-şi arate muşchii. Vrea forţă liniştită. Dar, de asemenea, nu permite ca cineva să ne conteste legitimitatea de a acţiona şi exista. Nu refuzăm confruntarea, dacă se impune şi dacă de ea depinde supravieţuirea noastră fizică şi politică.

Există femei în CPI? Care e rolul lor în organizaţie?

Sunt multe femei în CPI şi sunt încadrate în mişcarea DeA (Donne e Azione – Femei şi acţiune). Fetele noastre sunt mereu în prima linie în orice acţiune, având mereu o contribuţie fundamentală. În atribuirea rolului individual pe baza sexului, CPI refuză confuzia şi supunerea. Umilirea femeii e tipică în lumea contemporană, în ambele aspecte: materialist-consumist şi fundamentalist-monoteistă. Ceea ce susţinem noi e complementaritatea organică dintre femeie şi bărbat.